turnul de fildes

Ne temem de gandaci, de intuneric, de frig, de spatii prea mici sau prea deschise, de furtuna si de soare, de munca prea multa sau prea putina...In generel, ne temem de aproape orice, caci, la nivel de specie, am putea sa spunem ca, pentru fiecare individ, exista o combinatie unica de...temeri si de "indrazneli". Ceea ce pentru mine este cea mai agresiva violare a universului interior, de catre mediul exterior, poate fi cel mai inofensiv lucru sau chiar o placere, o provocare si o sursa de satisfactie.
Spre deosebire de vremuri nu de mult trecute,cand oamenii se temeau, pe langa albine si gaini, si de singuratate, dar aceasta teama era revendicata de femeile de o anumita varsta si de batrani, acum se "creste" odata cu singuratatea. si, implicit, cu teama de ea... Copiii, adolescentii si apoi, maturul"bazat", cu o slujaba buna( si, deci, solicitanta), cu o viata atat de palpitanta ca te miri cand mai au timp sa fie...umani, ei bine, cu totii se tem de ...singuratate! Ce este trist, dar e atat de evident ca ma mir ca nimeni nu observa sau nu vrea sa numeasca "nenumitul", pentru a nu il legitima, este ca, in ciuda iuresului zilnic, cand toti se straduiesc sa fie cu si sa fie la, si sa fie printre, este, ca sunt, ca suntem atat de singuri incat team noastra de singuratate e aproape...materiala.

Uitarea exista in viata noastra, stand, asemenea minciunii, chiar "cu regele la masa". Oamenii stiu ca e firesc sa uiti, cand esti tanar, nu dai importanta, cand ajungi la maturitate, incerci sa uiti doar ce te supara, la batranete uiti si, la inceput te sperii, apoi...te obisnuiesti. Exista uitari...si uitari. Uitam unde am pus cheile, telefonul, uitam cum o cheama pe fosta diriginta din liceu,unii isi uita copilul la mall sau incuiat in masina, altii uita sa mai doarma sau sa mai manance... Cand omul e urmarit de ghinion (sau de noroc, depinde cum privesti lucrurile)uitarea se cheama...Alzheimer...Ceea ce e mai trist este insa ca, e langa versuri, chei si numere de telefon, oamenii mari uita sa spuna o vorba buna(ba chiar...o vorba, indiferent cum e ea), uita sa zambeasca, sa mangaie, sa rada, uita ce e copilaria, cum miroase mama, ce gust au lacrimile, ce forta e iubirea...Daca uitarea ca proces este inevitabila, cealalta depinde de noi...

Ma declar vinovata si responabila de...cruzime, sadism si satisfactie! Ma declar fana a lacrimilor, regretelor si luarii de pozitie (indiferent care va fi fiind aceea...). Marturisesc ca pot fi neinduratoare, cinica si calma, in timpul celor mai cutremuratoare marturisiri. Recunosc ce vreti voi, marturisesc tot ceea ce imi cereti, imi asum tot ce nu isi asuma ceilalti, doar sa ma lasati, sa imi permiteti, doar sa imi acordati privilegiul, doar sa imi fluturati pe la nas aroma...adevarului, eliberarea sinceritatii, prospetimea recunoasterii, satisfactia varitabilului, prospetimea naturaletii... Intr-o societate care nu mai da doi bani pe adevar, pe natural si firesc, pe puritate si inocenta, intr-un veac care nu e nici religios, nici ateu, e nicicum, in care platim scump sinceritatea si normalitatea (desi acum copiii cred ca fiecare are normalitatea lui, confundand ceea ce ar trebui sa fie general cu ceea ce este particular, specific), adaptandu-ma si ramanand neschimbata, ma declar;"Guilty as charge!"

Ne afecteaza cele ce se vad, dar, mai ales, cele ce nu se vad. Cel putin, nu cu ochiul liber... Impactul pe care imaginea o are asupra noastra poate parea covarsitor, mai alesc acum. Suntem ceea ce mancam(sa zicem...), dar suntem, de multe ori, ceea ce aratam "publicului", ceea ce proiectam in afara. Oamenii uita sau aleg sa ignore ceea ce se afla in spatele imaginii, a zambetului, a "fatadei". Se mira apoi ca, odata cu trecerea timpului devin ...doar imagine... Putem mima orice:multumirea, placerea, iubirea, devotamentul, ascultarea...Putem creea o imagine, pana devenim acea imagine, pana ajungem sa nu mai stim cine suntem sau sa traim doar pentru a ne conforma acelei imagini. Ceea ce nu se vede ajunge sa nu ne mai preocupe. Luam de buna mina fericita a celui care plange in singuratate in fiecare noapte, ajungem sa pretuim haine, posturi, machiaje si farduri, discursuri mincinoase si atitudini, gesturi studiate fraze gaunoase. E lumea in care traim si din care, ca sa te sustragi, iti trebuie energie in plus, iar noi nu mai avem energie, nu mai aveam atata energie pentru a ne opune, caci ea abia ne ajunge pentru a supravietui. Alegeam atunci sa ignoram. Munca sustinuta, dedicata, sentimentele sincere, naturaletea, adevarul,devotamentul, corectitudinea, adevarul, prietenia, soarele, copiii, pe mamele lor, fulgii de zapada ce ti se topesc pe gene, iarna, adevarul, frumusetea...

Noi nu mai vorbim, nu mai spunem despre noi chestii banale, nu ne mai plangem ca nu ne ajung banii, ca ni s-au imbolnavit parintii, ca nu avem parte de atentie si iubire, ca ne depasec problemele... We...share, adicatelea...Alegem o melodie sau o poza, care ni se pare noua ca exprima starea noastra din momentul respectiv, o afisam ( o postam, cica...), ne uitam pret de 2 minute la ea, sa vedem daca e trendy si nu ne face rau la imagine, apoi o trimitem catre lume, sa ia si "lumea" cunostinta de ea si sa se minuneze de cat de cool gandim si aratam. Apoi ne intoarcem catre noi, noi, buricul pamantului (romanesc), multumiti ca am "comunicat", am seruit ceva, cu cineva (ce mai conteaza cine si cum si de ce...). Mamaaa, ce mandri suntem de noi! Doamne, ce mai comunicam! Si eu ma mai mir ca oamenii uita sa vorbeasca...

Iubirea are multe fete... Un scorpion e letal, e responsabil, posesiv si dragastos. Esti nocoros sa ai unul in viata ta...Pentru ca e naiv si versat, in acelasi timp, pentru ca poate sa tina secrete capitale sau sa faca gafe puerile. Este aproape de suflet si terestru, jucaus si doct, este un univers si o entitate, este un om complet si o imperfectiune, este o parte din mine si din multi altii... Scorpionul e voluptate si rafinament...

Spre deosebire de unii, care isi gasesc consolarea in faptul ca altii sunt "mai prosti" decat ei, eu ma declar paroasta de la inceput si vreau sa declar aici ceea ce stiam oarecum, fara a fi stat vreodata sa aprofundez problema; si anume, faptul ca...atentie!!!!!!... gandirea pozitiva e, de fapt, , eufemistic, vorbind, starea de...nesimtire. Cine vrea sa ma contrazica, e liber sa o faca, cu argumente insa! Eu sunt atat de...pozitiva acum, incat imi e lene sa aduc argumentele potrivite sa imi sustina afirmatia. Daca, totusi, se gaseste cineva, vesnic "tanar si ferice", este asteptat sa ma combata! Insa, repede, altfel "gandirea pozitiva" ma va coplesi si nu voi mai putea riposta ever!

Este, odata ca niciodata, undeva, peste mari si tari, un pestisor nemultumit. Mic si dragalas, el zburda prin...casa sau sta pe fesibuc, modficand pozele, in cautarea perfectiunii. Ca orice pestisor frumos si iubit, este putin cam mofturos si cam rasfatat si, daca un pestisor ar fi capabil sa faca echitatie, el ar putea face asta cu usurinta, cu usurinta, caci sare calul de multe ori...Pestisorul nemultumit are insa si foarte multe calitati, ceea ce il face sa fie indragit de toti cei din jjur si sa aduca multa bucurie celor care il cunosc .Eu, una, sunt fericita ca exista in viata mea, multumesc Cerului in fiecare zi pentru asta si vreau sa fie fericit si zglobiu si ...mai putin nemultumit!

Geamanul fericit e un copil de pe planeta asta, debordand de energie si optimism, cu toate ca,de multe ori, ceea ce are de facut nu e nici usor, nici placut. Este dintre cei pe care ceilalti ii iubesc si al caror farmec cuprinde tot ce fac, in ciuda greselilor sau gafelor, inerente cateodata. Este un copil mare, care a lasat in urma copilaria mica, a iertat , dar nu a uitat nimic.Iubirea lui de viata e molipsitoare, spiritul lui liber e greu de stavilit. In ochii lui de copil, unii ar trebui sa priveasca cu retinere sau cu mustrari de constiinta.

Nedumerirea unui egoist este sincera! Si asta pentru ca egoismul lui genuin, inconstient , rareori zguduit de slabele "ghionturi", pe care le primeste din exterior, de la persoanele care nu si-au pierdut speranta ca l-ar mai putea trezi, nu ii pemite sa zareasca nimic din "lumea de dincolo". Asa ca, el e tot timpul nedumerit: de reactiile celorlalti, care nu tin seama de ale lui, de actiunile celorlalti, care nu il au pe el ca unic scop si beneficiar, de gusturile celorlalti care, intotdeauna sunt mai proaste( caci el este si un mare infatuat si isi imagineaza ca Soarele rasare pentru a-i lumina Lui ziua). Egoistul se complace in nedumerirea sa, se scalda in ea ca in apa unei piscine racoroase, intr-o zi calduroasa de vara, se inveleste in ea, cand ii e frig, ii tine de foame si de sete, il mangaie si il alinta cand oamenii care il puteau iubi sau chiar l-au iubit, au plecat de mult. Unui egoist tanar i se poate acorda prezumtia de nevinovatie, oamenii mai spera ca el se va "indrepta", va mai invata ceva de la viata, va mai descoperi ceva care sa il faca mai...uman...Lipsa de speranta si de perspectiva, in cazul unuia "veteran" te dezarmeaza si te umple de cinism...Mai are sens oare sa incerci ceva cu el, langa el...?!!